Friday, September 9, 2016

Burger vegetal

Nu-i asa ca te-am dat pe spate?Cum adica ...Nu??Ma asteptam.Burgerul asta vegetal este de fapt o chiftea cu pretentii nefondate.De fapt si de drept un terci de legume modelat in forma de burger si copt in cuptor.Ce sa zic,mare smecherie.Dar sa nu fim nedrepti cu stimabilul burger,deoarece desi este modest la ingrediente si nu contine Kobe sau Angus este totusi foarte gustos,sanatos si fara chifla este chiar dietetic.Am zis fara chifla,ce nu mai auzi sau nu vrei sa auzi?Nici sosurile nu se includ daca vrei sa fie dietetica cina.Ai voie sa adaugi totusi niste feliute de rosii si ceapa pe post de salata.Cum adica asta nu mai e burger?Dar ce e draga,ce e?
Nota:Reteta de astazi este ideala atunci cand ai legume fierte ramase de la o supa si nu stii ce sa faci cu ele.Sau jumatati de conserve de naut ramase de la un hummus sau de la o salata.Deasemeni,poti omite sau adauga ingrediente dupa bunul plac.Lintea merge de minune si niste mazare fiarta ar fi buna,nu zic nu.
Serviri: 7 chiftele pentru burger
Dificultate:medie

Ingrediente:
1 cana de naut fiert
1 cana de boabe de fasole fiarta
1 cartof mare fiert
1 morcov mare fiert
1 ceapa tocata fin si calita intr-o lingura de ulei de masline 
1 lingura de faina integrala
sare si piper dupa gust

Mod de preparare:
Nota:In cazul in care nu ai legumele deja fierte,aceste se fierb in apa cu putina sare pana cand sunt patrunse.Ceapa se toaca fin si se caleste in ulei incins pana devine translucida.

Legumele fierte se pun in blender cu sare si piper si se pulseaza pana se obtine o pasta omogena.Daca pasta este prea moale se poate adauga 1 lingura de faina integrala.

Din pasta de legume se modeleaza chiftele cu mainile usor unse cu faina sau ulei.Mie mi-au iesit 7 si pentru a mentine chiftelele cat mai dietetice mi-am uns mainile cu faina si nu cu ulei.(100 ml ulei=900calorii,ceea ce e cam mult pentru bugetul meu.) 

Se pun chiftelele modelate in tava tapetata cu hartie de copt si se baga tava in cuptorul preincalzit la 180 gr celsius pentru aproximativ 20 de minute.Cum toate ingredientele sunt deja fierte,nu e nevoie sa tine prea mult timp burgerii in cuptor.

Daca esti la dieta,serveste chiftelele astea doar cu ceva salata.In cazul in care nu stai sa calculezi fiecare calorie din fiecare frunza de salata,poti servi burgerii in chifla cu sos bbq sau ketchup sau ce-ti place tie.

Pofta buna!

No comments:

Post a Comment